15 decembrie 2018

 
Întâlniri pentru familii

Acestea sunt momentele privilegiate graţie

cărora se înţelege că „şcoala catolică” nu este doar o chestiune de ordin didactic, ci şi loc de întâlnire, de creştere în Credinţă, de împărtăşire a experienţelor.

Aceste întâlniri nu au ca punct de referinţă un unic model doar informativ: sunt formative graţie conferinţelor despre educaţie, despre viaţa creştină, despre diferite teme de actualitate; sunt recreative în ocaziile sărbătorilor religioase sau nu (Concertul de Crăciun, sărbătoarea Carnavalului, recitarea şi prânzul festiv la sfârşitul anului şcolar); sunt o împărtăşire de experienţe în pelerinaje, excursii, duminici dedicate Familiei cu activităţi diferite.

Apostolato

Scopul este acela de a forma o adevărată COMUNITATE CREŞTINĂ, precum cea de la începutul vieţii Bisericii: formată din căutarea Domnului, din iubire către Domnul gustându-I prezenţa în mijlocul nostru; formată din prietenie sinceră şi din deschidere faţă de ceilalţi, în nevoile lor spirituale şi materiale. Dumnezeu ne-a creat cu o personalitate unică şi irepetabilă, dar a înscris în fiinţa noastră o exigenţă inevitabilă de a trăi „în comunitate”, „în societate”: nu suntem singuri, nu trebuie să ne închidem într-o viaţă singuratică, egoistică, nici ca indivizi şi nici ca familie. Aparţinem Bisericii, aparţinem omenirii! Trebuie să simţim puternic sensul apartenenţei şi să fim conştienţi că deplina realizare a noastră înşine o vom atinge în deschiderea faţă de ceilalţi şi în trăirea în comunitate. Astfel a vroit Cristos, Creatorul nostru şi Învăţătorul nostru, şi aşa ne-a învăţat.

Dorim să lărgim Comunitatea noastră creştină, să împărtăşim valorile, să ne susţinem reciproc cu sfatul, cu ajutorul, cu fraternitatea concretă; vrem să fim deschişi tuturor, dispuşi să „dăm mărturie despre Speranţa care este în noi” şi să-i creştem pe copiii noştri în acest climat de adevărată umanitate!

Indietro TOP Indietro

Institutul Fiicelor Sfântului Iosif
Salita Inferiore San Rocchino 15 - 16122 - Genova - Tel. 010/8393034 - Fax 010/8393799 - email
Partita Iva: 01263730101 -:- Codice Fiscale: 80045510106